“Opiniile unui clovn” – luciditatea omului ce nu are ce pierde

Opiniile unui clovn
Heinrich Böll
POLIROM
Număr de pagini: 344
Preţ: 24.95 RON
Anul apariţiei: 2007

Operele mari ale umanităţii sunt cele care nu au ancore în timp. Proaspete, pline de miez, asezonate cu adevăruri naturale, pot fi consumate de orice generaţie. Heinrich Böll a reuşit prin “Opiniile unui clovn” să se elibereze din “O tempora, o mores!”. Prin descrierea vieţii lui Hans Schnier, de fapt o romanească apologie a unei ratări, maestrul german al scrisului, printr-o sinceritate debordantă, dă o smetie cu mănuşa de mătase unei lumi a banilor, a intereselor politice şi a prejudecăţilor legate de infailibilitatea familiilor de condiţie.

Romanul pare a fi o hologramă. Scris în urmă cu o jumătate de secol este de o debordantă actualitate. Din orice unghi găseşti realitatea. Printr-o tainică şi fină convexitate, epicentrul povestirii triste a unui clovn ieşit din pâine respinge cutumule sociale din jur: producerea banilor, importanţa şcolii şi nevoia de profesionalism.
Povestea lui Hans Schiner este a unui om trist. Părăsit de cuncubina sa, rămas fără contracte, uitat de familie, ne învaţă ce mare preţ are o marcă, adică jumătate de euro. Printr-o scriitură simplă, directă şi acroşantă, Böll ne provoacă să gustăm acea melancolie profundă, sinceritatea debordantă şi ironia cea mai grosolană, a unui personaj care supravieţuieşte, indiferent de CDU sau SPD (cele două partide mari ale Germaniei) şi în afara canoanelor bisericii catolice. Clovnul pare a avea ce nu au ceilalţi: timp, suflet şi răbdare. “Eram mort de oboseală, aveam dureri de stomac şi de cap şi stam atât de încordat în spatele fotoliului, încât genunchiul începuse să mă doară şi mai tare. În spatele pleoapelor închise îmi puteam vedea faţa, aşa cum o cunoşteam din oglinda miilor de ore de antrenament, cu desăvârşire imobilă, machiată cu o vopsea albă ca zăpada, nu mi se mişcau nici măcar genele sau sprâncenele, ci doar ochii, pe care-i roteam încet încolo şi-ncoace ca un iepure fricos, pentru a crea efectul ăla numit de critici ca Genneholm<>”, aşa descrie mai mereu prezenţa sa în erzaţul întâmplărilor ce se ciocnesc de el, fără să vrea.
Greutatea romanului constă în forţa determinantă a eroului principal de a o ierta pe Marie, de a judeca lumea ipocrită, plină de falsuri, angoase şi trăiri cenzurate, cu ochiul şi mintea lucidă a unui om care nu are ce pierde. El e un storcător de platitudini şi de efemeride pe care le pisează şi scoate din ele esenţa pură. Peste câţiva ani, fără să-l cunoască pe autorul german, Marin Preda avea să se remarce prin maxima profundă:”Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”
Finalul cărţii “Opiniile unui clovn” este apoteotic. Tatăl, un om avut, refuză să-l ajute financiar. Părăsit de prieteni şi de familie, fără un sfanţ în buzunar, în finalul poveştii s-a dus cu “perna sub braţul stâng, cu chitara sub cel drept, spre gară”. Abia pe drum şi-a dat seama că e vremea care în mod obişnuit se numeşte a nebunilor. “Uitasem că e carnaval”, spune el în final: “Am început să cânt “Sărmanul papă Ioan”. Nimeni nu-mi dădu nicio atenţie şi nici asta nu era bine; dar după una, două sau trei ore vor începe totuşi să mă observe. Am tremurat de spaimă când prima monedă căzu în pălărie; era una de zece pfeningi. Atinsese ţigara şi o împinse prea spre margine. Am pus-o din nou aşa cum trebuia şi am cântat mai departe”.
Hans, dacă fi v-a existat vreodată, acum trăieşte prin fiecare din noi, oamenii simpli care nu cădem vasali la cultul banului, nu ne e ruşine să cerem când nu avem, să ardem la foc mic clipele mari. Aici e genialitatea creatorului. Şi de aceea Heinrich Böll e romancierul care s-a ridicat deasupra condiţiei umane.

Prin romanul “Femei”, Charles Bukowski a spus totul despre sex

Titlu: Femei
Categorii: Beletristică şi critică
Editura: Polirom
Autor: Charles Bukowski
An aparitie: 2003
Nr. Pagini: 376
traducător: Florin Şlapac
Preţ: 22,3 de lei

Romanul “Femei”, scris în 1978 şi apărut în 2003 la Editura Polirom, nu este un volum pentru cititorii aplecaţi spre pudibonderie şi conservatorism. Iubitorii operelor lui Henry Miller, Philip Roth, William Burroughs, Martin Amis găsesc în cartea controversatului scriior american o altfel de vulgaritate, brutală, neaoşă, izbitoare şi plină de sexualism efervescent. Personajul principal al romanului, Henry Chinaski, un alter-ego al autorului, este un fost poştaş, mare amator de curse de cai, băutură şi femei. El îşi trăieşte existenţa în suburbiile Los Angeles-ului, scriind poezii despre sexul frumos. Altfel decât majoritatea. Invitat în diferite locuri ale Americii, pentru lecturi în faţa publicului, Chinaski urcă pe scenă doar băut, făcând audienţa să cadă în şoc auditiv, la citirea fără perdea a strofelelor despre femei. Mai mult, reuşeste ca în fiecare oraş, unde îşi recită poeziile, să atragă în patul lui câte-o fetişcană. Trăind o viaţă tumultoasă, plină de băutură, droguri şi femei, Chinaski se îndragoşteşte de Lydia, o damă plină de personalitate, gelozie şi brutalitate.
Relaţia lor, una de “du-te-vino”, se consumă prin seri pline de iubire, erotism şi sex, dar şi prin certuri brutale şi despărţiri frecvente. “M-am întins pe spate. Mă simţeam foarte bine. Uşa s-a trântit de perete şi Lydia a năvălit în cameră. Stătea acolo gâfâind. Sticla era pe măsuţa de cafea. A văzut-o şi a înfăşcat-o. A, sărit şi am apucat-o de mână. Când eu eram beat şi Lydia era nebună, aveam parcă forţe egale”, aşa descrie Bukowski o scenă de romantism.
În fond, Chinaski nu caută decât puţină căldură umană, puţină căldură fizică pentru că poartă în el teama de singurătate. Şi aşa, Chinaski reuşeşte să se agaţe de orice femeie care îi apare în cale. Dee Dee, o evreica de 40 de ani, stilată, sofisticată mare amatoare de marijuana, Mindy, o tânăra new-york-eză, Hilda şi Gertrude, două tinere nemţoaice hipiote.
“Femeia”, este un roman misogin, poate chiar prea cinic la adresa femeilor. O scriere plină de erotism, în stiulul caracteristic al autorului.

Romanul nu poate fi încadrat într-o anume categorie, dar este recomandat amatorilor de lectura erotică. Scriitorii români, care chinuie tastele cu pasaje zic ei excitante, trebuie să-l citească mai întâi pe Bukowki şi apoi să se întrebe dacă în literatura erotică mai e ceva de spus, în plus.

Născut în 1920 în Andernach, Germania, din tată american şi mamă nemţoaică, Charles, la doar trei ani, emigrează în Statele Unite ale Americii, împreună cu familia. Prima sa povestire a apărut în 1944 în revista “Story”, iar din 1955 a început să publice poezii. Întâiul volum de proză i-a apărut în 1962. După “Toate găoazele din lume şi a mea”, la aproape şapte ani după recidivează cu “Notele unui porc bătrân”. “Erecţii, ejaculări, exhibiţionisme şi în general poveşti despre nebunia obişnuită” a văzut lumina tiparului în 1972. A scris 32 de volume de poezie, cinci volume de povestiri şi patru romane. Moare în martie 1994 în California, de leucemie.

“Detectiv fără voie”, o carte despre apărare prin râs

Detectiv fara voie
George Arion
Colectia: Premium
Categoria: Roman poliţist
Preţ: 59 de lei
Când într-o librărie ţi se prinde de mână “Detectiv fără voie” să nu cazi în capcană. Cartea lui George Arion, un jurnal poliţist, nu are nimic în comun cu ecranizarea fimului cu acelaşi nume al regizorului Les Mayfield, de pe ProTV. Dacă în serialul de comedie, Miles Logan (Martin Lawrence) este un hoţ de bijuterii urmărit de ghinion, Andrei Mladin, personajul lui Arion, un ziarist de la “Flacăra”, prins într-o serie de întâmplări ciudate. Fiind un adevărat ziarist de investigaţie, dejoaca planurile de răzbunare ţesute împotriva sa de către un individ pe care l-a demascat într-una din anchetele sale. Fără să ţină seama de consecinţe, anchetează filiere de droguri, demasca afaceri corupte, elucidează crime, investigheaza răpiri de persoane, mereu cu zâmbetul pe buze. Întotdeauna e pregătit să facă haz de necaz. Arma sa secretă, râsul, dejoacă toate planurile criminale ale adversarilor.

Eroul lui Arion este pasionat de muzică, baschet, dar şi de romanele poliţiste, pe care le devoră. Acţiunea cărţii începe, cum altfel, decât printr-o lovitură în cap dată unui profesor durduliu care, când se trezeşte devine un alt om.

Personajul este plimbat prin zeci de locuri din ţară. De multe ori e însoţit de motanul său Mecena. Cartea, destul de voluminoasă a lui George Arion, te prinde. Are şi o cheie. Morala celor fără de putere. Riposta prin râs.
Fără să fie Agatha Christi sau Rodica Ojog-Braşoveanu, George Arion incită şi la a doua ediţie. El a mai scris: “Atac în bibliotecă”, 1983, “Profesionistul”,”Ţintă în mişcare”, 1985, “Trucaj”, 1986, ” Pe ce picior dansa’i?”,1990″,”Crimele din Barintown”,” Nesfârşita zi de ieri”, ” Cameleonul”, ” Anchetele unui detectiv singur”
” Necuratul din Colga”.