Teatrele nu mai au voie să ortografieze numele lui Eugen Ionescu în limba română

În anul centenarului lui Eugen Ionescu, care s-a născut în noiembrie 1909, la Slatina, teatrele româneşti nu au voie să scrie pe afiş sau să spună în turneele din străinătate că el este de origine română. Fiica dramaturgului, Marie-France Ionesco, interzice recunoaştea tatălui ei drept autor de origine română, precum şi sărbătorirea centenarului în ţara în care s-a născut cel mai mare dramaturg al teatrului absurdului. Mai mult, Marie-France pretinde ca numele tatălui ei să fie ortografiat pe afişe şi în caietele program în limba franceză, Eugène Ionesco, şi în niciun caz în limba română.

În contractele pentru drept de autor pe care le semnează cu teatrele din România, Marie-France pretinde să nu se facă niciun fel de referire la centenar, la Eugen Ionescu ca autor de origine română, „ceea ce nu este din moment ce piesele sale sunt scrise în franceză şi traduse în română”, susţine fiica dramaturgului. Ionescu
„Marie-France mi-a spus la telefon: «M-am săturat ca tatălui meu să-i fie atârnată ca o tinichea originea română»”, a povestit, pentru EVZ, Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon.
Cum comentaţi?

“Bătrânul şi marea”, o carte captivantă

Bătrânul şi marea
Ernest Hemingway
Editura Polirom
PRET: 34.95 RON
ANUL APARITIEI: 2007
NUMAR PAGINI: 176
Cartea “Bătrânul şi marea” a lui Ernest Hamingway, la fel ca şi “Maestrul şi Margareta” a lui Mihail Bulgakov, am interpretat-o altfel la maturitate decât la vârsta adolescenţei. Aşa mi s-a întâmplat şi cu “Ana Karenina“. Cărţile mari ale umanităţii sunt cele pe care orice vârstă le savurează şi le dă interpretări noi.

Când eram copil, trăiam aventura cu sufletul la gură, alături de Manolin, băieţaşul care-l însoţea pe bătrânul pescar cubanez, Santiago, pe mare. Nu prea băgam în seamă învăţăturile înţeleptului. Şi eram tare necăjit când părinţii copilului nu l-au mai lăsat în larg. Ei căutau pentru viitorul pescar deprinderi rapide în mânuitul vâslelor şi mai ales a undiţelor. Dar Santiago nu prindea nimic. Şi mi-am consumat întristarea alături de puşti.

La maturitate am priceput altfel plecarea solitară a bătrânului în căutarea peştelui cel mare. Am remarcat nu numai dorinţa sa de a ieşi din sărăcie. Ci mult mai mult. Singurătatea apostolică a unuia care nu mai are cui să-i împărtăşească experienţele sale de viaţă. Pentru cei care nu au citit capodopera lui Hamingway, amintesc momentul în care bătrânul a pândit fluxul pentru a pleca din nou. De data asta singur. Timpul trecea, iar gândurile i se întunecau. La un moment dat, liniştea necuprinsă a mării se tulburase de trasul plutei în adâncuri. “Trebuie se fie un peşte mare pentru că trage de funie şi duce barca în larg”, şi-a zis Santiago, dintr-o dată fericit.
Există şi două filme animate:


Bătrânul şi-a închipuit deja că având o pradă de asemenea mărime s-a făcut bogat. Problema era cum să-l aducă la suprafaţă şi să-l omoare. Micul mare gigant conducea ostilităţile. Fiind în mediul său părea mai puternic. Dar bătrânul nu s-a dat bătut. Două zile şi trei nopţi s-a luptat cu vieţuitoarea acvatică. Aici e momentul culminant, atât de bine ilustrat de pesiagistul şi aventurierul de geniu care a fost Hamingway. Va birui sau va fi tras în adâncuri? Care dintre cei doi, omul sau fiinţa acvatică, va triumfa unul asupra celuilalt? Iată suspansul. Peştele era prins. Deci teoretic Santiago avea un avantaj. Mai trebuia să-l aducă la suprafaţă şi să-l omoare. Dar peştele scapă mereu în adâncul în­tunecos, având la celălalt capăt al firului barca şi cu bătrânul în ea. Pericolul era din ce în ce mai mare. Bătrânului îi sângerau mâinile şi umărul, buzele-i erau crăpate, îi era foame şi frig. Proviziile erau pe terminate, iar peştele îl trăgea tot mai în larg. În cele din urmă, prada oboseşte prima. Astfel, s-a ridicat la suprafaţa apei. O clipă de uimire i-a fost posibilă bătrânului. L-a văzut. Era un peşte-spadă, mai mare decât barca lui. Rapid, i-a străpuns inima, dar nu putea fi urcat în barcă. Aşa că l-a târât în apă. Bucuria valorii sale în bani era nemărginită. Bătrânul a uitat de dureri, sângerări şi de foame. A pus velele pentru a ajunge mai rapid la ţărm. Dar cum pe mare ca şi în viaţă primejdiile apar când ţi-e lumea mai dragă, atacul rechinilor l-a pus la grea încercare. Nu unul, ci vreo trei ca nişte monştrii marini. Atacau, se repliau. Bătrânul biruise câţiva, dar din adâncuri apăreau alţii. Lupta sa a continuat până aproape de ţărm, timp în care rechinii rupeau hălci întregi din prada sa. Când a ajuns istovit în port, din captura sa nu mai rămăsese decât capul.
Bătrânul s-a întors la rânduielile sale din colibă, mai singur, mai disperat, mai sărac.
Scriind această minunată povestire, Hemingway s-a mărturisit pe tine într-o alegorie cu mai multe semnificaţii. Eu am prins doar două: neîmpăcarea geniului cu mercantilismul lumii care nu-l înţelege şi pilda creştină că în cer nu iei nimic cu tine. Marea cunoaşterii, cea din Biblie, şi-a găsit o interpretare de mare profunzime în opera de la sfârşitul vieţii autorului american refugiat în Cuba.
“Bătrânul şi marea” este o carte mare. Merită dacă nu devorată, măcar citită. Santiago e în fiecare dintre noi, fie că ne dăm cu Bantley-uri, fie că de abia avem ce pune pe masă. Aici a biruit Hamingway.
Pe urmele paşilor lui Hamingway
Finca Vigía (trad. Ferma de băgat în seamă) este locul dintr-un golf cubanez unde s-a refugiat Ernest Hamingway în 1939 şi unde a creat cele mai valoroase opere ale sale (vezi foto). Simpatiile sale revoluţionare erau cunoscute. Acum, când guvernul lui Castro a reabilitat aşezământul, mulţi turişti pot exclama, la fel ca şi Marquez: “Simt zgomotul pantofilor săi mari de mort”.
Ernest Hamingway s-a aşezat în comunitatea aflată la 20 de km de Havana, înainte de cel de-al doilea război mondial, şi s-a pus riguros pe scris: “Pentru cine bat clopotele”, “A Moveable Feast”, “Dincolo de râu şi între copaci” şi “Bătrânul şi marea”, pentru care a luat premiul Nobel în 1954. Povestea, la fel ca multe altele, are la bază o întâmplare reală despre care Hemingway a scris în 1936 în revista Esquire. Articolul se numea “Pe apele albastre – Scrisoare de pe Gulf Stream” şi istorisea despre viaţa unui batrân pescar a cărui pradă fusese devorată de rechini, insă el a supravieţuit. Nu este locul în care el s-a sinucis, ci doar aşezământul în care şi-a început vasalitatea faţă de depresia pe care o purta aevea în el.

Ciudăţenii de după moarte. Michael Jackson pare să fi vrut să fie plastinat

O vorbă românească spune: “despre morţi numai de bine”. Prin moartea starului pop, Michael Jackson, o lume de fani este în doliu. În timpul vieţii a fost acuzat de molestări ale minorilor, de pedofilie, de evaziuni fiscale, de faraonism când a construit domeniul său din Neverland. Acum, după dispariţia unuia dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii ar trebui ca lumea să vorbească despre geniala sa carieră, despre operele sale nemuritoare şi despre ce a însemnat în istoria muzicii pop.

Cântăreţul american ntenţiona, înainte de moarte, conform unor ştiri de presă, să îşi doneze corpul pentru a fi îmbălsămat şi “plastinat” de către Gunther von Hagens, organizatorul expoziţiei mondiale Body Worlds.
Controversatul savant a declarat că el poate să îi ofere starului muzicii pop “darul imortalităţii”. Gunther von Hagens este inventatorul tehnicii numite “plastinare”, prin care conservă ţesuturile biologice.
Starul american a fost supus, în timpul vieţii, mai multor intervenţii chirurgicale de plastie. Unii spuneau că ar fi avut cancer de piele. Acum, se pare, că şi după moarte, nu va coborî în mormânt precum Elvis Presley, ci va fi venerat într-un muzeu. Ciudat, nu va avea un loc de veci. Încă o ciudăţenie a starului.
Michael a scris trei cărţi, dintre care cele mai importante fiind “Moonwalk”(autobiografie) si “Dansând visul”(poeme si reflecţii). Stilul în care au fost scrise, cât şi şocanta sinceritate a autorului le recomandă spre lectură atât fanilor cât şi celorlalţi interesaţi de viaţa, trăirile şi sentimentele starului. Prin cartea de memorii, cântăreţul a încercat să rupă bariera tăcerii care înconjura viaţa sa privată. A evocat copilăria sa când dură, când veselă, evoluţia trupei Jackson Five, problemele sale de familie, inspiraţia de moment, dar şi culisele scenei sale. De asemenea, în paginile cărţii, a vorbit în termeni elogioşi despre partenerii săi de show-business, Diana Ross, Paul McCartney, Fred Astaire şi Marlon Brando şi despre decizia sa de a face operaţie estetică. Volumul este ilustrat cu poze de familie.
Michael a excelat şi pe scenă, precum în viaţă. Comportamentul său obsesiv compulsiv l-a evidenţiat ca pe o mare personalitate a lumii.

Când nu se ridică la cer, Loredana Groza scrie “SEXTING”

Loredana Gro(a)za a surprins mereu. Prin stilurile muzicale abordate de-a lungul timpului, s-a impus pe scena muzicala românească, chiar şi atunci când noile valuri de trupe sau interpereţi au apărut ca şi ciupercile după ploaie. Nu este vocea de aur a României, e o divă ca oricare alta cu ţâfnele şi ipocriziile ei. Luând modelul occidental, Loredana s-a apucat de scris sau mă rog i s-a spus că dă bine să-şi găsească un scrib mai cu talent. De data asta se remarcă nu prin muzică sau printr-un nou stil vestimentar, ci prin memorialistică.
Eu nu aş numi-o chiar literatură. Nu ştiu cât succes va avea, (am încercat cu greu să pătrund printre iţele şi intrigile lumii ei), dar datorită notorietăţii este posibil ca SEXTING să ajungă o carte vândută. Păi dacă vinde Madonna milioane de exemplare, de ce n-ar vinde şi Loredana?
Am văzut în repetate rânduri, că dacă o persoană publică îşi pune semnătura pe o carte, succesul este garantat.
SEXTING este o carte pentru adolescenţi, o carte despre modă, sex, întâmplări din spatele scenei, despre bărbaţi, despre dragoste, despre mondenităţi, într-o ciorbă epică de nu te ridici de la citit decât fie năucit, fie fascinat. Oricum nu sunt în target, cum ar spune publicitarii ei. Greu mi-a fost să înţeleg ce a vrut diva prin titlu. Cică s-a gândit, conform declaraţiilor producătorilor ei de la Best Music, la sex şi şi la “tising” (reclamă în aşteptare). Mă rog, noi ştiam altceva. Sexting este un mesaj sexual explicit. Dar titlul cărţii putea să fie “Bikini-mode” sau “oralfagia”, totuna. Cartea este scoasă la Editura Coreus

despre care nimeni nu a auzit. Cică de mâine se poate comanda online sau de la toţi distribuitorii din ţară. Dacă nu o găsiţi, măcar aveţi unde înjura. Pe www.coreuspublishing.com.`
Numai când am auzit cum îşi îmbie cititoarele, m-a luat cu fiori, dar luasem deja cartea, bleah! “Hello! Sunt Lori si o sa va povestesc despre toale, pantofi, parfumuri, cercei, sclipici, genţi, farduri, rujuri, da, da, da de toate fleacurile ăstea care ne fac fericite, pentru că, recunosc, eu una sunt dependentă de toate astea şi încă multe altele… şi nu de ieri de azi”,, aşa îşi îmbie Loredana posibilele cititoare. Zi+le, Loredana!

Pentru că în lingvistică a atins apogeul, Matei Călinescu a plecat să compare limbile zeilor

Născut în 1934 în Bucureşti, într-o familie de boieri, Matei Călinescu a avut numai probleme în epoca de dictaturii proletariatului. Provenea direct din nobila familie a patriotului român Dimitrie Bolintineanu şi din cea a boierului oltean Ştefan Vulcănescu. „Originea nesănătoasă” l-a marcat în anii şcolii, Călinescu făcând liceul la Bucureşti, perioadă din care datează şi începuturile prieteniei sale cu Ion Vianu. În 1958, la un an după ce şi-a obţinut diploma în limbă engleză la Universitatea din Bucureşti, debuta publicistic în „Gazeta literară”, ulterior impunându-se la „Viaţa românească” drept cronicar şi eseist. Din 1960 a devenit asistent, apoi lector al lui Tudor Vianu la catedra de literatură universală şi comparată a Facultăţii de Litere.

A scris o lucrare remarcabilă şi de referinţă în 1964: „Titanul şi geniul în poezia lui Eminescu. Semnificaţii şi direcţii ale etosului eminescian”. Un an mai târziu a venit rândul “Aspectelor literare”, urmate, în 1967, de “Eseuri critice”, apoi de încă o rundă de eseuri. A acoperit şi clasicismul european, şi “Conceptul modern de poezie: de la romantism la avangardă”. “Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter” a fost ultima carte publicată în România. Beneficiind de o bursă Fulbright, a părăsit ţara în anul 1973, cu ajutorul şi la recomandarea lui Tudor Vianu. Contribuise decisiv la impunerea ca poet a lui Nichita Stănescu prin articolele scrise în “Gazeta literară”. Devenit profesor la Indiana University, unde s-a integrat rapid în universul cunoaşterii lingvistice, mai ales datorită învăţăturii dobândite de la ilustrul său coleg şi profesor, a condus catedra de literatură comparată. A scris lucrări de mare erudiţie, apreciate în toată lumea. În “Five Faces of Modernity” dezvolta o teorie personală privind postmodernismul. În 1988, îşi desăvârşeşte opera legată de postmodernism, împreună cu un alt teoretician foarte cunoscut, D.W. Fokkema, în “Exploring Postmodernism”. Ultimii ani de viaţă i-au adus şi recunoaşterea în ţara natală. Datorită lui Silviu Lupescu au apărut mai mult de cinci volume, semnate de Matei Călinescu (vezi mai jos).
Matei Călinescu a studiat profund viaţa şi opera lui Eugen Ionescu. În monografia “Eugene Ionesco: teme identitare şi existenţiale”, care nu a apărut niciodată, a remarcat conştiinţa identităţii culturale a dramaturgului, pe care acesta o dosea. Cartea nu a fost scrisă dintr-odată. A existat întâi o variantă (cu un mai redus număr de pagini) concepută pentru colecţia “Les Roumains de Paris” şi tradusă în franceză de Simona Modreanu, axată aproape exclusiv pe problema conştiinţei identităţii culturale a lui Eugen Ionescu. A fost o monografie pentru colecţia “Les Roumains de Paris”, cu caracter de dossier impecabil alcătuită. Ea are ceva din seriozitatea, profesionalismul şi eleganţa filmelor documentare realizate de BBC.
În 1990, spera la reîntoarcerea Regelui Mihai pe tron. A fost şocat de mineriade. Legătura cu România nu s-a dizolvat însă peste ocean, eseistul recunoscându-i Martei Petreu că, „în măsura în care identitatea e determinată lingvistic, n-am încetat niciodată să fiu român, chiar şi atunci când mi s-a părut că a fi român e o ruşine şi o pedeapsă, chiar şi atunci când am detestat nu numai comunismul românesc, atât de grotesc şi de primitiv, dar şi România ca atare, «România eternă», periferia periferiilor, blestemată geografic şi istoric să fie mereu la margine”.

Până la pensionare, a rămas profesor de literatură comparată şi studii vest-europene la Universitatea din Bloomington, fiind şef de departament între 1996 şi 1998. Până în 1994, la prima revenire în ţară, a avut o activitate academică foarte bogată în străinătate: pe lângă postul de la Universitatea din Bloomington, a mai fost codirector al Conferinţei Internaţionale „Persuasion et violence” din Geneva (1980), membru al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată, visiting profesor la Universitatea din Chicago în 1988, bursier al National Endowment for the Humanities (1991) şi al Centrului Woodrow Wilson din Washington, alături de Vladimir Tismăneanu.

Revenit în ţară în 2003, după moartea fiului său, care i-a inspirat volumul „Portretul lui M”, Călinescu a petrecut tot mai mult timp în România. Autorul spunea după lansarea cărţii: “Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, şi a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în oraşul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decât să mă gândesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, încercând să desluşesc adevărul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat în tot acest timp şi care, ştiam, urma să se risipească inevitabil în târziul ceţos al memoriei. N-am numărat zilele, dar întâmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, inseninat în tristeţe. A rămas această meditaţie despre viaţa lui, dar şi despre acea parte din viaţa mea în care m-am străduit să înţeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înţeles-o, dar am înţeles altceva: că el a fost, aşa cum a fost şi cum continua să fie pentru mine, un dar.”
Într-un interviu acordat lui Ovidiu Şimonca în 2005, eseistul spunea că nu îi e teamă de moarte şi crede în miracolul vieţii. „Pe coperta volumului «Tu: elegii şi invenţii» am pus aceste versuri: «Zădărnicia miracolului vieţii este ea însăşi un miracol / Ea ne dă cel mai profund motiv de a trăi»”, declara Călinescu la 71 de ani.

Top 10 cele mai vândute cărţi la Bookfest

Top 10 cele mai vândute cărţi la târg (conform declaraţiilor de tiraj ale editurilor):

Editura ALL – „Shantaram“, de Gregory David Roberts – 1.500 de exemplare

O autobiografie suculentă, plină de acţiune, suspans şi lume exotică ne propune Editura ALL, prin publicarea „Shantaram“-ului, de Gregory David Roberts.Autorul apare în carte cu numele de Lin. Dependent de droguri şi evadat dintr-o închisoare australiană, el ajunge în India, în orasul Bombay. Romanul este în intregime un demers literar plin de neprevăzut. Personajul principal trăieşte în diverse mahalale murdare şi deschide o clinică pentru săracii de acolo, pe care îi consideră aproape ca pe familia sa. Învaţă hindi şi marati, se îndrăgosteşte şi îşi face noi prieteni în India se luptă chiar cu mujahedinii din Afganistan. Ce păţeşte? Vă lăsăm să descoperiţi.

Editura Nemira – „Iureşul săbiilor“, de George R.R. Martin – 1.080 de exemplare

Un thriller istoric. Cinci rivali se bat pentru putere. Tronul cele Şapte regate e râvnit de toţi. Iureş, spadă şi sânge. Personaje războinice, printre care Daenerys, regina exilată şi stăpâna ultimilor trei dragoni, străbate continentul plin de morţi şi răniţi. În vreme ce forţele rivale pun la cale confruntarea finală, o armată de creaturi barbare soseşte de la capătul lumii civilizate, însoţită de oastea morţilor-vii, ale căror stârvuri însufleţite sunt de nestăvilit. Nimeni nu-şi va găsi odihna până când Cele Şapte Regate nu vor izbucni într-un iureş al săbiilor.

Editura ALL – „Cele mai frumoase locuri din Europa“ – 900 de exemplare

Europa civilizaţiei occidentale, a renaşterii şi a iluminismului, a urmelor paşilor marilor personalităţi, cu toate bogăţiile naturale, din nord până în sud, cu obiceiuri şi datini, toate sunt cuprinse într-un album care nu prea are o identitate şi un discurs epic, dar bine realizat.

Editura Humanitas – „Jurnal“ de Oana Pellea – 800 de exemplare

O incursiune enigmatică în spatele scenei, dar şi o nostalgică privire spre zările înalte, unde Amza, tatăl ei, distrează cu siguranţă heruvimii ne propune Oana Pellea, într-un “Jurnal”, de o surprinzătoare valoare literară. Actorul a urcat pe singura scenă care nu o cunoştea. Cea a cărţii. Şi a păşit cu solicitudine şi grandilocvenţă. O recomandăm de citit în zilele toride de vară.

Editura Nemira – „Pistolarul“ de Stephen King – 720 de exemplare

Stephen King nu mai are nevoie de recomandări. orice scrie se vinde. Volumul lansat recent de Nemira prezintă povestea lui Steve, care la varsta de nouasprezece ani, s-a hotărât să scrie o poveste similară cu cea din Stâpanul inelelor de J.R.R. Tolkien. Westernul legendar regizat de Sergio Leone, Bunul, răul şi urâtul, şi un poem de Robert Browning, Childe Roland to the Dark Tower Came, l-au inspirat să scrie “ceva ce continea sentimentul de aventură şi magie din seria lui Tolkien, dar pe fundalul western aproape absurd de măreţ al lui Leone”, o epopee de o “măreţie apocaliptică”, spun cei care l-au citit.

Editura Tritonic: “Ultimul Papa” de Luis Miguel Rocha – 580 exemplare vândute

“Ultimul Papă”, al tânărului autor portughez Luis Miguel Rocha, are toate ingredientele necesare unui ospăţ de la care care n-ai mai pleca. Respectând reţeta acestui gen literar, de unii contestat, de alţii considerat new-wave, romanul se desfăşoară, cum altfel, în jurul unui mister. Cel legat de moartea Papei Ioan Paul 1. Pontiful care a stat pe scaunul de la Vatican doar 33 de zile. O ziaristă din Londra, Sarah Monteiro, primeşte un misterios pachet cu nişte înscrisuri şi o cheiţă. De aici nebunia. Planurile sunt întretăiate. Acţiunea te ţine cu sufletul la gură. Papa este găsit mort în pat. Ca în Dan Brown, un om îşi dă duhul în faţa unui tablou. Blitz. Urmează urmăriri ca-n filme. Secvenţele se succed. Apare în scenă Raphael, un agent dublu care este recomandat de tatăl ziaristei. Aşa află marele secret al familiei. Părintele său era agent al unui serviciu secret şi de aici viaţa ei paşnică devine un coşmar. Raphael încearcă să o scoată din turbionul provocat de înscrisuri. Interesant caz de manipulare este momentul în care acesta realizează un act terorist pe o stradă din Londra, iar serviciile secrete îl împachetează drept al unor arabi. Cei doi pleacă să se întâlnească cu tatăl fetei la o mănăstire din Portugalia. CIA e pe urmele lor. De aici alte escapade, urmăriri, scene de film, prinderea lor şi foarte fain lucrată ţeserea intrigilor şi întinderea curselor, chiar celor care sunt specializaţi în aşa ceva. În final, cheiţa deschide seiful şi întregeşte dosarul de manuscrise. Acestea se întorc întregi de unde au plecat şi CIA se recunoaşte învinsă. Multe crime, prea multe crime, în numele adevărului despre moartea Papei. Foarte expresiv unul dintre ultimele capitole în care un ofiţer CIA recunoaşte că l-a omorât pe Papă pentru că încerca să tulbure regulile impuse. Asta mai rar se întâmplă în realitate. dar ficţiunea bate întotdeauna realitatea.

Editura Corint Junior – „Sacrificiul vraciului“, de Joseph Delaney – peste 500 de exemplare vândute

Tom, ucenicul Vraciului, trebuie să apere Comitatul său de întuneric. Dar acum mama are nevoie de ajutorul lui în ţara ei natală, Grecia. Una dintre cele mai periculoase din Vechile Zeităţi, Ordeen, se pregăteşte să se întoarcă acolo, aducând cu ea măcel şi pustiire. Dar şi Diavolul este liber în lume, şi dacă îşi uneşte forţele cu Ordeen, asupra Pământului se va pogorî o nouă eră a întunericului.
Mama a chemat alături de ea multe ajutoare, dar printre ele se numără şi vechile duşmane ale lui Tom, vrăjitoarele din Pendle, cu asasina Grimalkin şi vicleana conducătoare a clanului Mouldheel, Mab.
Va putea oare Tom să nesocotească tot ce l-a învăţat Vraciul şi să se alieze cu vrăjitoarele? Care este secretul pe care mama nu i l-a împărtăşit până acum? Şi ce sacrificii cere lupta împotriva întunericului? Citiţi şi vă lămuriţi.

Editura Litera Internaţional – „Gabriel Garcia Marquez. O viaţă“, de Gerald Martin – 400 de exemplare

Biografia conţine informaţii din tinereţea celui numit Gabito, lecturile din copilărie ale acestuia – Alexandre Dumas sau „O mie şi una de nopţi” –, curtea pe care i-a făcut-o lui Mercedes, viitoarea soţie, interesul pentru Faulkner sau Kafka. Descoperirea autorului ceh este consemnată astfel: „Într-o după-amiază, un prieten (…) i-a împrumutat un exemplar din «Metamorfoza», tradus de scriitorul argentinian Jorge Luis Borges. García Márquez s-a întors la pensiune, a urcat în cameră, s-a descălţat şi s-a întins în pat. A citit prima frază: «Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după un somn zbuciumat, se pomeni metamorfozat într-o gânganie monstruoasă.» De-a dreptul fascinat, García Márquez îşi aminteşte că şi-a spus: «Drace, exact aşa vorbea bunica!»”

Editura Polirom – „Mărturisirile unui disident convertit“, de Adam Michnik – 380 de exemplare
“Revizionismul nu a fost o factiune in partidul comunist sau in aparatul de partid. A fost un stil, o formatie culturala, o moda. A fost critica sistemului stalinist practicata de mostenitorii lui. A fost o reactie furioasa a oamenilor care au cedat ispitei comuniste. A fost rusinea oamenilor care, orbiti, au participat la destructia totalitara. A fost, deci, interpretand cuvintele lui Stanislaw Baranczak, o revolta a florii impotriva radacinilor…” (Adam Michnik)
“Personaj intrat in legenda, iubit, admirat, adulat, detestat, ponegrit, contestat, hulit, Adam Michnik este unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali critici ai timpurilor noastre. In raport cu el, nimeni nu ramane indiferent ori neutru.” (Vladimir Tismaneanu)

Editura LEDA – „Morţi cu toţii“, de Charlaine Harris – 300 de exemplare

Regina vampirilor din Louisiana se afla într-o situaţie critică, întrucât puterea ei a avut de suferit în urma trecerii uraganului Katrina. Cu alianţe secrete si înţelegeri ascunse pe ordinea zilei – şi a nopţii – Sookie trebuie să hotărască de ce parte se află. Iar alegerea ei poate însemna supravieţuire sau catastrofă totală…

Editura Humanitas – „Cu mănuşi“, de Mihaela Nicola – 230 de exemplare

Într-o lume zdruncinată şi fără repere morale, cartea Mihaelei Nicola ar trebui să fie citită de orice familie care doreşte mai mult de la viaţă. Reguli simple, de bun simţ, propuneri decente, predicate bine puse în pagină sunt doar câteva elemente care recomandă cartea. Nu este numai pentru cei care doresc să-şi schimbe manierele de viaţă, ci şi pentru toţi oamenii de bun simţ. Pe vremea bunicii mele, fiecare casă avea o carte despre cum să te porţi în societate. La aceea vreme, prin Ardeal, circula un banc despre trei femei care discutau despre cât de lungi trebuie să fie mănuşile la o doamnă. La un moment dat a apărut o a patra care, văzând cum măsoară femeile, a dat un răspuns tranşant: “Nu contează cât e, om bun să fie.”
Păcat că “Ghidul nesimţitului” se vinde de zeci de mii de ori mai mult decât cartea Mihaelei Nicola.
Autoarea ofera exemple din life-style-ul romanesc sau occidental, tratand acest subiect intr-o maniera usoara si relaxanta pe placul cititorilor.

Mihaela Nicola este doctorand în comunicare, conduce agenţia numarul 1 în acest domeniu,“The Group” şi a scris peste două sute de articole în presa de specialitate. Pe lângă activitatea publicistică este şi profesor de maniere elegante certificat de Şcoala de Protocol din Washington DC ( 2005).

Topul vânzărilor Editurii Adevărul la Romexpo

Cele mai vândute cărţi din Colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.

1 „Winnetou“, de Karl May volumul II – 2.041 de exemplare

2 „Winnetou“, de Karl May volumul III – 1.983 de exemplare

3 „Marile speranţe“, Charles Dickens, volumul II – 924 de exemplare

4 „Marile speranţe“, volumul I – 837 de exemplare

5 „Notre Dame de Paris“, de Victor Hugo – 825 de exemplare

6 „Papillon“, H. Charriere, volumul II – 712 exemplare

7 „Idiotul“, de Fiodor Dostoievski, volumul I – 695 de exemplare

8 „Chemarea străbunilor“ – 667 de exemplare

9 „Idiotul“, volumul II – 592 de exemplare

10 „Anna Karenina“, de Lev Tolstoi, volumul I – 537 exemplare

Top 5 cele mai vândute cărţi din Colecţia Disney Clasic

„Frumoasa adormită“ – 3.100 de exemplare
„Peter Pan“ – 3.000 de exemplare
„Cartea junglei“ – 2.600 de exemplare
„101 Dalmaţieni“ – 2.500 de exemplare
„Mica sirenă“ şi „Aladin“ – 1.825 de exemplare
Taguri: adevarul | bookfest | targ

Editura Humanitas a avut vânzări de 410.000 de lei, faţă de 400.000 de lei anul trecut. Cel mai bine vândut titlu la standul Humanitas a fost “Jurnalul” scris de Oana Pellea (800 de exemplare), urmat de “Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”, de Lucia Hossu Longin (572 de exemplare) şi “Întoarcere în secolul 21″, de Ioana Pârvulescu (223 de exemplare). La Humanitas Fiction, primul în topul vânzărilor a fost volumul “Cu mănuşi”, scris de Mihaela Nicola (230 de exemplare), în timp ce “Jurnalul” lui Mircea Eliade, în lectura lui Marcel Iureş, a adus cele mai mari incasări în contul Humanitas Multimedia.

Polirom şi Cartea Românească au vândut de 350.000 de lei, cu 50.000 de lei mai puţin decât în 2008. La Polirom, prima în topul vânzărilor a fost cartea “Mărturisirile unui disident convertit”, de Adam Michnik, în timp ce romanul “Proorocii Ierusalimului”, de Radu Aldulescu, s-a vândut în cele mai multe exemplare dintre toate tilurile de la Cartea Românească. Tot la Polirom, “Cartea şoaptelor”, de Varujan Vosganian, a fost cel mai solicitat titlu al unui autor român, iar ultimul roman al lui Salman Rushdie, “Seducătoarea din Florenţa”, a fost liderul vânzărilor din literatura universală.

Pentru editura Nemira, capul de afiş la Bookfest 2009 a fost colecţia Nautilus, prin continuarea seriei „Cântec de gheaţă şi foc“ cu al treilea volum, “Iureşul săbiilor”, scris de George R. R. Martin, care s-a vandut în 1.080 de exemplare. Pe locul doi s-a situat “Pistolarul”, primul volum al faimoasei serii fantasy „Turnul Întunecat“ a lui Stephen King, care s-a vândut în 720 de exemplare, şi thriller-ul religios “Evanghelia după Satana”, scris de Patrick Graham şi vândut în 630 de exemplare. Per total, Nemira a înregistrat vânzări de 202.500 lei, în scădere uşoară faţă de anul trecut.

Reprezentanţii editurii Curtea Veche spun că, la ediţia de anul acesta a Bookfest, au vândut mai multe cărţi decât în 2008, insa cifrele de vanzari sunt comparabile, in conditiile reducerilor de pret semnificative. Spre deosebire de evenimentele similare anterioare, pentru Curtea Veche nu au mai existat, de această dată, titluri-locomotivă, aşa cum au fost traducerile din laureatul premiului Nobel pentru literatură, Orhan Pamuk, ci s-a vândut câte puţin din fiecare titlu propus. “Vârfurile” au fost, cu peste 200 de exemplare vândute, “De-a fir a păr … cu Geta Voinea”, scris de cunoscuta stilistă Geta Voinea, romanul “Kremlinul de zahăr”, al lui Vladimir Sorokin, volumul “Pe scurt, vă rog!”, al lui Vaclav Havel, şi “Un pământ nou”, de Eckhart Tolle.

Editura Tritonic a vândut, la rândul ei, la nivelul anului 2008. Cele mai căutate titluri au fost “Ultimul Papă” de Luis Miguel Rocha (580 exemplare vandute), “Luna plină” de Kelley Armstrong (465 de exemplare) şi “Mafia S.A.” (345 de exemplare), informează Newsin.

La mulţi ani, Matei Călinescu!

Zilele acestea criticul şi teoreticianul literar Matei Călinescu împlineşte 75 de ani. Bloomington este oraşul american al exilului său care a început, departe în timp, prin anii ‘70, când dezgustat de “‘ţara delaţiunilor şi a ofiţerilor de securitate care încercau să-l racoleze” a hotărât să rămână în Occident. “Am părăsit o societate bolnavă de suspiciune, în care Instituţia Malefică era atotputernică”, avea să spună mai târziu.

A reuşit să aibă o carieră universitară strălucită peste Ocean, a publicat în cele mai prestigioase reviste de specialitate, a cunoscut rodnicia înaltei performanţe, l-a respectat o întreagă lume academică, dar l-a bătut mereu gândul să se întoarcă. Considera exilul o formă de sinucidere – nu morală şi intelectuală, dar sentimentală. În 1990, spera în acel wishfull thinking de întoarcere a regelului şi la revenirea ţării la Monarhie. După mineriadele care au îngrozit Occidentul, şi-a dat seama că schimbarea în România era doar de circumstanţă. Ceea ce a urmat i-a deschis ochii şi l-a făcut să-şi revizuiască drastic aşteptările şi speranţele. A revenit pentru scurtă vreme prin 1994. Doar două săptămâni i-au fost îndeajuns. S-a reîntors la disperările sale. Ţara lui, copleşită de interese şi de nevoi, rămânea “periferia periferiilor, blestemată geografic şi istoric să fie mereu la margine, fie că era vorba de Imperiul Atenian, de cel Roman, Bizantin, Otoman, Austriac şi Austro-Ungar, de cel Rus”.
În 2003, când a adus urna fiului său, l-a bătut gândul să rămână. S-a lecuit rapid. Pe monumentul funerar din cimitirul severinean, avea să spună unui apropiat, se află acum, alături de al fiului, numele său şi al soţiei, cu anul naşterii, urmat de o linioară şi de un spaţiu alb. “E poate forma supremă de repatriere”, a tras concluzia, plecând.

LAPTOPiseţul, o idee creativă pentru tinerii scriitori şi viitorii ziarişti

Circulă pe twitter o idee interesantă, un proiect de promovare a scriitorilor şi jurnaliştilor tineri. Sub titlul “LAPTOPiseţul-blog pământesc” (marca nu putea veni decât de la un fiu de răzeş), colindătorii netului vor avea, astfel, şi opţiunea de a scrie şi într-un alt gen decât bloggingul. Sau nu are dreptate Manolescu, criticul care spunea că “Blogul nu e literatură”? Ideea, sub o umbrelă creativă, trebuie să fie încheiată la toţi nasturii, vorba lui Carmen Muşat, de la “Observatorul cultural“. Tânărul antreprenor vine din Darabani, conform celor mărturisite la rubrica “despre”. Cică e cel mai mic oraş din lume. Nu ştiam.

Stefan Teişanu:
Tatăl meu e poet (www.victorteisanu.ro). Mama a fost funcţionar şi a ieşit la pensie înainte de vreme. Am un frate pasionat de tenis. Sunt cei mai buni oameni din lume. În februarie 2006 soţia mea (prietena, pe atunci) a avut un accident grav de maşină, iar acum e sută la sută recuperată. În două luni am crescut amândoi cu câte 10 ani. Suntem la fel de tineri, dar mult mai înţelepţi. Suntem împreună dintotdeauna şi cred că vom mai fi, cel puţin încă pe atât (www.un-doi-tei.ro).
Tânărul botoşănean a început cu Foreground. Între timp i-au mai apărut pe lume: TdC şi Cartio şi Foregroup. Să urmărim LAPTOPiseţul. Cel puţin semnătura e de scriitor.

Bookfest, un târg de la care au lipsit scriitorii

Anul acesta la Bookfest ar fi fost un plictis ordinar într-un spaţiu extraordinar, dacă nu ar fi apărut Oana Pellea cu al său Jurnal picant, dacă Florin Piersic jr nu ar fi lansat Operele cumplite, dacă Martin Page n-ar fi venit la Bucureşti. Printre toate acestea, remarcabilă a fost lansarea la standul Corint a cărţii “Miss Perfumado şi alte femei,” volum de povestiri scris în patruzeci de zile şi scos din tipar în patru, a neobositului Bedros Horansangian. Alături de autor au stat Ana Blandiana şi Neagu Djuvara, care au elogiat opera armeanului.
Radio Guerilla a făcut mare tam-tam prin indexarea mediocrităţii “Atlasul mitocăniei urbane” şi lansarea sa la apă de către Editura Art. Gheorghe Florescu a fascinat publicul cu picanteriile sale verbale despre istoria cafelei. Multă lume, puţine vânzări.

La standul Humanitas, Gabriel Liiceanu era prezent în toate. Gata să-i aducă elogiu lui Noica, dar să şi comenteze apariţia volumelor “ciori vopsite-n roşu” sau “scriere şi oralitate”. La un moment dat credeam că va prezenta şi Star-Trek.
Mult aşteptata prinţesă indiană, Shivani Singh, nu a mai ajuns pentru că autorităţile române nu i-au dat viză. Aţi mai pomenit aşa ceva?
Cei de la Nemira au anunţat o tombolă de forţă (premii: 3 seturi de cărţi a 500 RON fiecare şi o excursie în insula Gran Canaria) + lansarea primei cărţi din seria Dark Tower, plus o ieşire la bere cu oamenii din editură şi toţi bloggerii şi cititorii de bloguri care vor să participe la fiestă – sâmbăta după lansarea de carte.
Nu ştim ce calificare are Cristina Coman să scrie tehnici şi strategii pentru comunicarea în situaţiile de criză. Mă rog, ceva de băgat pe gât studenţilor. Impostura e la ea acasă în familia Coman, cea care pregăteşte anual sute de şomeri cu diplomă la FJSC.
Bookfest a fost văduvit de ceremonia anuală a Uniunii Scriitorilor din România, care, prin reprezentanţii săi, a anunţat iniţial că va acorda premiile pe anul 2008 la Romexpo, dar a preferat să mute evenimentul la sediul USR. Nimeni nu ne-a explicat de ce.
Cartea-eveniment a editurii Polirom, “Mărturisirile unui disident convertit” – cel mai recent volum semnat Adam Michnik, unul dintre cei mai cunoscuţi intelectuali critici ai timpurilor noastre – a fost lansată în prezenţa autorului,fără prea mare entuziasm.
Dacă Florin Lăzărescu a venit cu un alt volum delicios: “Lampa cu căciula”. Eugen Istodor a fost prezent cu o radiografie a societăţii de azi, în “Dicţionarul ideilor fixe. După 20 de ani”.
Deşi apărută anul trecut, “Hoţia la români” încă mai vinde bine.
Bookfest a fost un târg anost, tern şi cu puţin entuziasm.

Martin Page a venit la Bookfest să aducă o nouă poveste

Martin Page
O poveste de dragoste, poate
Humanitas, Cartea de pe Noptieră
Traducător: Marioara Sima
Pagini: 150
Preţ:22 lei
Recunoscut ca o valoare a literaturii moderne, încă de la vârsta de 25 de ani, când a avut un succes enorm odată cu apariţia cărţii “M-am hotărât să devin prost”, Martin Page a fost ieri în Târgul Bucureştilor să ne spună poveşti despre adormit vigilenţa. Umflat cu pompa publicităţii, răsfăţat de media şi de cultura Mcdonaldizării, pare o gogoaşă fără miez. Ioana Pârvulescu l-a prezentat ca oe un scriitor tânăr care disecă realitatea. Stilul său prinde. E tonic, direct,aşezat în realitate, inspirat din trăirile oricărui occidental. În epoca vitezei, 150 de pagini sunt recomfortante pentru mizantropi sau fetele bătrâne. Pentru aceştia scrie Martin Page. Şi scrie bine.

Page a dat viaţă unui personaj numite Virgile. Fiind angajat al unei agenţii de publicitate franceze, este părăsit de o femeie pe care nu o cunoştea şi nu-şi amintea să fii avut vreo relaţie. Volumul debutează cu traiectoria imbecilizantă a rutinei cotidiene. Individul este, cum altfel, decât un celibatar ţâfnos, workaholic, care fireşte ajunge în pasajul Petites-Ecuriers, unde îşi masează angoasele la psihanalist.
“- Tocmai am avut un accident, zise el.
– Ah, ce tip de accident? – intreabă medicul Zetkin.
– Un accident cu realitatea.
Mai mult decât agresiunile, bolile şi accidentele de maşină, realitatea este marea furnizoare de răni, pagube şi suferinţe.” Cum şi le-a rezolvat Virgile, descoperiţi singuri.