Inedit – Ion Monoran

E-n cimitir mersul meu norocul
şi moartea-i o durere de măsea
Suntem prea mulţi să le-nţelegem jocul
si prea puţină moarte am avea

Orice-i obscur e veşnic şi ne cere
şi noi îl locuim ca pe un oraş
Şi străzile mi-s lunile de miere
şi-n mahala pământul e ostaş

Ne-ar trebui un mire de la sat
pe-un cal nepotrivit, bătrân şi şchiop
El ar fi Noe, timpul Ararrat
când de corăbii ne-am ascunde în potop
Marie,Marie

Marie,Marie
Cineva cu soare / Te-a sădit prin mine / Ca pe o carare / Verdele tau nume / Mi l-a scris pe valuri /Si nu mai am prunduri / Si nu mai sunt maluri

Sangele meu creste / Perina pe pat / Ochiul isi asculta / Steaua de barbat / Si de -or sta miresme / In frunzele de prun / Glasul meu prin ele / Suiera nebun

Marie,Marie / Cineva ma-ndeamna / Sa-mi ascult prin tine / Ploile de toamna / Mi-ar parea izbanda / Anotimp de bal / Chiar de-ar fi destinul / Pasnic si banal / Si-am sa-ti urc rotundul / Fetei ca un ban/Aratand-ul lumii/
Norocos liman

Marie,Marie / Cineva departe / Te-a zidit prin mine / Dincolo de moarte.

Zlatna 1971 Ion Monoran

Ion Monoran
Poeziile fac parte dintr-o colecţie privată a lui Mihai Haţegan, un prieten de-al său din Oarda de jos (Alba), unde petrecerea vacanţele de vară, între anii ‘68-75. Vasile Catargiu, din aceiaşi localitate, îi recită şi acum poemele.
Poetul uitat al Timişoarei, unul dintre cei mai talentaţi optzecişti, nu a fost preocupat niciodată de publicarea operelor sale. A fost răpus de un infarct şi a murit în ziua de 4 decembrie 1993. Rolul său în revoluţia din 1989 a fost crucial. El a avut iniţiativa opririi tramvaielor în Piaţa Maria, astfel încât călătorii să fie obligaţi să treacă prin locul miniprotestului din faţa bisericii lui Tokes. Recent, Editura Cartea Românească i-a publicat un volum postum “Eu, însumi”.

despre Mono…
Ioan Crăciun
Mărturii despre Mono
Marcel Tolcea
Marius Ghilezan
Ioan T. Morar
Drama familiei

Apar “Celelalte povesti de dragoste”

Editura Polirom lansează, 26 martie, ora 18.00, cel mai recent volum al lui Lucian Dan Teodorovici, “Celelalte povesti de dragoste”, eveniment ce va avea loc la Libraria Avant-Garde din Iaşi. Alături de autor, în dialog cu publicul, vor mai intra Liviu Antonesei, Doris Mironescu si Antonio Patras.

Lucian Dan Teodorovici, cel pentru care zicea că „nadejdea e speranta omului”, este coordonator al colectiei „Ego. Proza” a Editurii Polirom si senior-editor al saptamanalului Suplimentul de cultura, iar intre 2002 si 2006, a fost redactor-sef al Editurii Polirom. De asemenea, a scris proza, teatru si articole pentru diverse publicatii din tara si strainatate, iar cateva dintre gandurile sale, despre scris, carti si literatura, despre oameni si viata, pot fi citite pe blogul sau, teodorovici.ro/blog.

Antonio Patras vorbeste despre Lucian Dan Teodorovici ca fiind un „prozator cu ochi viu si minte sistematica, de logician deprins sa gindeasca realitatea in categorii si sa observe atent stereotipiile, locul comun, mecanica goala a vietii [...] a lasat pina acum impresia ca viseaza exclusiv la o comedie umana, in cel mai curat spirit balzacian. Ei bine, fara a contrazice ambitiosul proiect, volumul de fata este o proba de maiestrie mai degraba flaubertiana, o «educatie sentimentala» traducind, la nivelul celor mai subtile nuante ale scriiturii, eterna comedie a iluziilor pierdute. Ca atare, elementele de satira sociala, exagerarile grotesc-caricaturale (care faceau farmecul cartilor anterioare) se estompeaza, «realitatea» fiind radiografiata acum din interior, cu intelegere si cu ironie, lapidar, in stilul marilor maestri. Celelalte povesti de dragoste e o carte admirabila, ce marcheaza un moment de gratie in literatura noastra actuala.”
sursa: Polirom.ro

“Zaira” lui Florescu a ieşit de sub tipar

Cătălin Dorian Florescu a lansat noua sa carte “Zaira” la Zürich, în germană.

“Zaira” este povestea unei cunoscute păpuşărese a anilor ‘60 din România care, din cauza regimului comunist, este nevoită să fugă în America. Peste ocean rămâne tot nefericită şi decide să se întoarcă în cele din urmă. Dragostea, bat-o vina!
Într-un format deja obişnuit al scrierilor despre exil, romancierul ne vorbeşte despre libertatea greu de câştigat pentru un dezrădăcinat. Pentru prima oară în romanele lui Cătălin Dorian Florescu apare ca personaj principal o femeie. Autorul reuşeşte, printr-o naraţiune sensibilă, să redea povestea unei femei care reuşeşte să-şi urmeze vocea inimii într-un secol al războiului şi violenţei.

“An adventurous, exciting story that grips you to the end. Zaira is an outstanding and beautiful account of the literary landscape that is Central Europe.’ - Die Presse

“Florescu has written a proud, exciting novel, richly bedecked with memories.” - Die Welt

Cătălin Dorian Florescu s-a născut în 1967 în Timişoara; a studiat psihologia în Zürich, unde locuieşte în
prezent. Romanul “Wunderzeit” fost ales de Fundaţia elveţiană Schiller drept Cartea anului în 2001; în 2003 scriitorul a primit premiul Anna Seghers.

Cine va scrie marele roman românesc?

“Nici literatura modernă, nici cea actuală nu au reuşit să producă marele roman capabil să ne propulseze în universalitate”, scrie Mircea Mihăieş, într-un comentariu din România literară. “Fără nava-amiral a unei cărţi decisive, e foarte greu să pătrunzi în lumea înaltă a literaturii. Dacă nu eşti o mare putere economică sau politică, singura şansă de a te impune e să propui lucrări cu adevărat excepţionale, în stare să scoată din amorţeală un public supra-expus noutăţilor de tot felul, inclusiv inovaţiilor tehnico-stilistice,” adaugă autorul.

Se cuvin simple comentarii.
1. Mircea Mihăieş face parte din generaţia textualismului ‘80-cist. Când la Paris se renuntase deja la scriitura bookisita, migăloasă, preţioasă, în România se făcea şcoală de să “‘ţesem frumos literatura.” Experimentul său cu “Femeia în roşu” ar fi fost un adevărat roman dacă se scăpa firul epic de nodurile în plus. Poate Adriana Babeţi să spună mai mult. Mircea Nedelciu nu mai e printre noi.
2. Tot în anii ‘80, la şcoala Manolescu se învăţa ideea de club. Cine nu făcea “literele” nu era băgat în seamă. Mai mult, distinsul profesor i-a învăţat cum să comenteze doar între ei şi să ignore pe ceilalţi.
3. Ce nu spune Mircea Mihăieş este că ICR-ul pe care-l conduce are un program de traduceri în străinătate pentru scriitorii români. Lăsând de o parte acuzele de “cumetrism,” distinsul profesor, vice al ICR, nu nu comunică tirajele mai mult decât confidenţiale ale operelor plătite din bani publici.
4. În România nu există o şcoală de “creative writing”
. Poate efortul bugetar n-ar fi prea mare pentru a aduce din străinătate astfel de profesionişti. Sigur va spune că scriitura nu e artă meşteşugărească, dar un început e totuşi un început.
5. Max Blecher a ţesut “Întâmplări din irealitatea imediată,” ca un roman adevărat, închis la toţi nasturii. Nu s-a bucurat de cronici, nici în epoca sa, oare de ce? Pentru că era evreu?
6. “Ion” a lui Liviu Rebreanu, “Chira Chiralina” a regretatului Panait Istrati, nuvelele uitate ale lui Ion Călugăru -comparabile cu ale lui Calvino – nu sunt opere de “ieşit în lume”? Dar cine să le promoveze?
7. Domnul Mihăieş vorbeşte despre autori de nişă. Dar ei au reuşit pe cont propriu. Prima carte a lui Filip Florian a zăcut mai multe luni la “Humanitas”. Acum este tradusă în mai multe limbi. Cine e de vină?
7. Cătălin Dorian Florescu, timişoreanul domniei sale, reuşeşte să trăiască în Elveţia doar din scris. În România, cărţile lui nu sunt recenzate de Măriile Lor, prea cucernicele feţe din protipendada comentatorilor de carte.
8. Critica a devenit agenţia de publicitate a grupului. Criticii nici nu mai citesc, decât se aud pe sine în tomuri de scrieri fără rost.
Şi mute ar mai fi de spus…

Buzz-edit: “Platon şi ornitorincul intră într-un bar…”

Bestseller

Platon şi ornitorincul intră într-un bar…
Thomas Cathcart & Daniel Klein
Traducere:Adriana Bădescu
Editura Nemira
Preţ:42 de lei
E o carte pentru cei care ştiu că lucrurile serioase trebuie luate în râs. Ideile fundamentale ale omenirii sunt reinterpretate. Omul este mereu in căutarea a “ce ar fi fost dacă…”

„De departe cel mai trăznit bestseller al anului!” The Boston Globe

„Am râs şi am învăţat filosofie, o carte pe care o ador.” ROY BLOUNT, JR.
-fragment -
“Un dentist din Philadelphia, Sam Lipschitz, s-a dus în India să afle care este sensul vieţii. Au trecut luni întregi şi mama lui n-a mai primit nici un semn de la el. În cele din urmă, femeia ia un avion spre India, ajunge şi întreabă de cel mai mare înţelept de acolo. Este îndrumată către un ashram, dar la poartă paznicul îi spune că trebuie să aştepte o săptămână pentru o audienţă la guru şi că, atunci când va fi primită, va avea voie să rostească doar trei cuvinte. Femeia aşteaptă, pregătindu-şi cu grijă vorbele. Când în sfârşit i se permite să meargă la guru, îi spune:
– Sam, vino acasă!”

Manolescu:”Blogurile nu sunt literatură”

Prezent la Târgu Mureş cu prilejul lansării “Istoriei critice a literaturii române”, Nicolae Manolescu a afirmat că ce se întâmplă în spaţiul virtual nu este literatură. “Există o masă informă, enormă, de scrieri. Am văzut la aşa numiţi autori un refuz de a fi supuşi criticii. Noi nu scriem ca să ne comentaţi voi, spun in multe cazuri. Fără critică, nu există,” a spus Manolescu. El este de părere că această formă “neadresată” va rămâne o “formă de defulare publică a unor oameni care nu vor să facă literatură, doar un soi de spovedanii publice.” Criticul a recunoscut că nu este un fan al blogurilor.

Mai multe pe:

http://cultura.inmures.ro/evenimente/ev/nicolae-manolescu-la-tirgu-mures/galerie-video/istoria-canonul-si-literatura-online.html

“Românul” lui Benderson

Bestseller
Bruce Benderson
“Românul”-o autobiografie erotică
Editura Trei, 2008
439 de pagini

România încă mai e o ţară exotică, mereu provocatoare, ne-o demonstrează Bruce Benderson,

gay-american, supraponderal, între două vârste, care s-a îndrăgostit la Budapesta de Romulus, un tânăr vagabond român. Cartea a avut un succes enorm în Franţa, autorul fiind primul american răsplătit cu premiul Prix de Flore. Dacă pentru pasionaţii de literatură erotică e un bluf, o cacialma, fără orgasme, pentru cititorii de romane psihologice e un bun pretext de comentarii şi de dispute aprinse. Aventura de o noapte a personajului principal se transformă într-o pasiune masochistă. Autorul ştie că este dijmuit de tânărul, care nu şi-a ascuns niciodată orientarea hetero şi care cheltuie banii cu prostituatele din ţara lui. Bruce Insistă cu patimă să-i cunoască tainele, vicleşugurile şi lumea ascunsă. E clar că nu e o ficţiune. Nici un romancier nu ar fi putut, după vreo documentare acerbă, să redea atât de bine, România tranziţiei. Pur şi simplu s-a îndrăgostit de junele sibian, recunoscând încă de la începutul cărţii că “este flămând după Romulus.” Pentru a-l cunoaşte mai bine pe Casanova ciocolatiu şi cu nasul mare, plin de cicatrici, a studiat în amănunt istoria românilor. Dacă lecţia despre trecut a absolvit-o cum laudae, nu a fost admis la catedra de profitologie, în care conaţionalii noştri pot preda cursuri la marile academii.
Primit în familia lui Romulus ca o vacă bună de muls, autorului i se oferă toată cinstea “dacă are bani.” Ba mai mult, i se face o contraofertă. I se dă chiar şi pe Renei, fratele mai mic al lui Romulus, în contrapartidă.
Autorul insistă pe parcursul “poveştii care-i sfarmă creierii, bucată cu bucată” să se compare cu regele Carol al ll-lea. Aici, chestiune pare forţată, chiar dacă recunoaşte: “mi-am dat seama tot mai limpede că Istoria, la fel ca şi istoria mea, este în mare parte un roman pornografic.”

Romanul autotintitulat erotic prinde la fotogramă portretul psihologic al românului, de după ‘89: leneş, profitor, pus pe distracţii.
Pentru că acţiunea se desfăşoară înaintea integrării României în UE, când homosexualitatea era condamnată de Codul Penal, Bruce fuge din ţară dezgustat atât de atitudinea vulgară, chiar violentă a tânărului sibian, dar şi de frica şantajului unui taximetrist.
“Românul” ar putea fi considerat o lucrare xenofobă. Autorul fiind evreu, naţionaliştii români ar putea să-şi facă din carte o tribună de luptă. Nu este nici pe departe. Doar o oglindă fermecată care redă atât interiorul cât şi exteriorul unei populaţii care trăieşte din angoasă.
În iubirea sa oarbă pentru tânărul depravat, autorul se face că nu sesizează bârfele din jurul lor. În timpul confesiunilor. recunoaşte mai mult pentru sine: “formăm un cuplu straniu – un american plinuţ, de vârstă mijlocie, care vorbeşte în şoaptă, mieros, cu un prostituat mărunţel, un român cu nasul acvilin, cu ochi ageri şi neîncrezători, cu obrajii supţi şi cu dinţii ascuţiţi”. Lăsându-se pradă pasiunilor, nu se trezeşte nici în finalul celor opt luni de iubire oarbă, deşi a ajuns cu un minus de 18.000 de dolari în cont şi cu o mamă pe moarte, tot mai investeşte într-o relaţie contra naturii. Continuă stipendia pentru nărăvaşul român. În timp ce munceşte şi zece ore pe zi la traducerea biografiei lui Celine Dion, Romulus pierde vremea şi banii prin discotecile româneşti “fumând ţigară de la ţigară.”
Cartea este o demonstraţie a faptului că modernismul n-a cucerit România, rămasă în paradigmele şi frustrările sale.

Ce mai fac tinerele vedete uitate ale Humanitas?

Prin 2005, Editura Humanitas, cunoscută pentru conservatorismul ei, lansa trei nume în colecţia de debut a editurii. Ce mai fac tinerele vedete uitate?Anca-Maria Mosora spera că “Arhanghelii nu mor“. În 2006, la Festivalul Internaţional de Literatură “European Literary Gates” de la Bratislava, România a fost reprezentată de Anca Maria Mosora cu romanul său de debut.
În urma festivalului, romanul “Arhanghelii nu mor” (premiul pentru debut literar al revistei Cuvântul) avea promisiuni de publicare în italiană şi cehă. Nu se mai ştie ce s-a mai întâmplat.
De curând, la Editura Humanitas a apărut şi cel de-al doilea roman al Ancăi Maria Mosora, intitulat “Reality Game Show”.

Alain Gavriluţiu a lansat în 2005 “Nu toată iarba e la fel”, o intervenţie de chirurg prin vintrele mentale ale unei lumi recognoscibile, auiritoare şi profund insensibile. Abandonându-şi cariera de medic, pentru un post de management în publicitate a avut o apariţie scânteietoare, dar a apus.
Mihnea Rudoiu a publicat un volum voluminos cu nume greu de reţinut “A toi, cuando tu no estas”. Acum e la a a doua apariţie, dar la Cartea Românească. I s-a publicat “Micul Abelardy. Viaţa şi opera.”

“Apă pentru elefanţi” – siropul de alungat somnul

Bestseller
Lei: 38
Raftul Denisei, Humanitas fiction -2009
Traducere: Vali Florescu
Sara Gruen îşi provoacă cititorii la noi nopţi nedormite. “Apa pentru elefanţi” este ultimul roman al autorului american care scrie după reţetă, dar scrie bine. Cartea i-a adus un contract de cinci milioane de dolari pentru viitoarele două volume de la prestigioasa Random House.

Prin anii ‘30, Jacob Jankowski era un tânăr liniştit, care studia la un colegiu american de prestigiu, până în ziua în care decanul l-a anunţat că părinţii săi s-au prăpădit într-un accident. După tragedie, a devenit neliniştit. Rămas şi fără casă, luată de nemiloşii creditori, şi-a abandonat lucrarea de licenţă şi a plecat în lume. Aşa a ajuns să sară într-un tren, despre care nu ştia că era a “Fraţilor Benzini -cel mai impresionant spectacol de circ de pe pământ.” Era în perioada de început a marii crize americane, iar el, în vârstă de nouăsprezece ani, a găsit în trupa voiajeră o salvare dar şi un adăpost de iad. Obiceiul ciracilor Unchiului Al, proprietarul circului ambulant, era să arunce din tren pe cei care nu erau de folos. Fiind tânăr veterinar, a scăpat şi a fost angajat rapid să se îngrijească de animale.

Destinul a făcut să-şi găsească aici prima mare iubire. Marlena era un star al trupei. Căsătorită cu August, carismaticul dar şi nemilosul dresor de animale, îi căzuse şi ei cu tronc imberbul venit printre ei. Dragostea lor platonică se împlineşte doar după prima criză de gelozie a bărbatului Marlenei, când amândoi dispar în oraş.

Momentul de deliciu şi de savoare este reprezentat de apariţia lui Rose, elefantul greu de convins să joace un rol. Aşa apare o dragoste în trei. Ceea ce părea la început o pacoste, a ajuns să ajute cuplul Jacob şi Marlena să supravieţuiască după dezastrul circului lui Al şi uciderea lui August de către elefant, într-un moment de streche a tuturor animalelor.
Cartea respectă reţeta scenaristului de Hollywood. Gustoasă, picantă şi savuroasă, lucrarea se constituie într-un sirop de alungat somnul.

Filip Florian-după vorbă, după port

Filip Florian, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români, nu a trecut de usa interzisa a lui Gabriel Liiceanu. Oare de ce?